Într-un interviu recent acordat DC News, consilierul local Dan Podaru (PNL), a adus în atenție aspecte critice legate de comunicarea primarului Clotilde Armand. Acesta susține că, în contextul anului electoral, discursul primarului ar fi manipulatoriu și ar induce în eroare populația în scopuri electorale. Consilierul a subliniat necesitatea unei abordări corecte asupra problemelor cetățenilor precum problema locurilor de parcare din Sectorul 1.

“În general, comunicarea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, este manipulatorie și induce în eroare populația, cu scop electoral. Ne aflăm într-un an electoral. În primul rând, am venit cu documente special ca să vorbim pe documente și pe probe, nu pe declarații politice. Cetățenii ne-au votat acum 4 ani de zile pentru a veni cu soluții. Spre exemplu, conform tuturor cercetărilor pe care le-am văzut și citit în ăștia 3 ani și mai bine de 3 ani de când sunt consilier la Primăria Sectorului 1, am văzut că una dintre primele probleme la nivelul sectorului sunt locurile de parcare. Consilierii PNL au venit cu trei sau patru proiecte, le-au propus, da, le-au scris și niciodată aceste proiecte nu au fost puse pe ordinea de zi de către primarul în funcție. Deci, iată cum orice inițiativă benefică pentru cetățeni a fost blocată de către primarul Clotilde Armand.” a transmis Dan Podaru.

“Eu personal m-am gândit că e utilă o parcare de mari dimensiuni pentru cetățenii din zonă și nu numai, în zona străzii Cluj și am cerut, am realizat un proiect, am propus achiziționarea unui teren în acea zonă, pe strada Cluj, la intersecția străzii Turda cu Cluj. Niciodată până în acest moment acest lucru nu s-a întâmplat, nici măcar organele abilitate, direcțiile abilitate din primărie, nu au început demersurile. Deci, la niciun moment dat primarul în funcție nu a realizat acțiuni în folosul cetățenilor cu sinceritate. Sunt doar declarații politice și toate reușitele dânsei se află doar pe hârtie. Spune că noi nu i-am votat proiecte, am votat peste 650 de proiecte în acești ani și marea lor majoritate nu au fost puse în aplicare. Principalul cuvânt care ar trebui să sublinieze activitatea în primărie în acest moment este incompetență.” a mai adăugat consilierul.