În cadrul emisiunii “Miercurea Neagră” de pe DC News, Bogdan Chirieac, Diana Tache și Mugur Ciuvică dezbat metodele de funcționare ale “entității telefonice”. Diana Tache scoate în evidență reacția, aparent indiferentă, a patronatelor în cazul acestor măsuri.
“Dl. Chirieac, aici sunt de acord cu dl. Ciuvică. Nu cred că entitatea telefonică se ocupă, adică a coborât într-atât nivelul încât să ajungă să sune patronatele și să discute cu oameni de afaceri.” a menționat Diana Tache.
“E vorba de motorul economic al țării, cum să nu?” a întrebat Bogdan Chirieac.
“Știu dar dacă lor le iese, entității telefonice, dacă-i ies lucrurile, cele cinci-șapte lucruri rafinate din schema rarefiată pe care o au, ce interesează pe ei de restul? Pe mine mă revoltă atitudinea oamenilor de afaceri care acceptă genul ăsta de măsuri fără să se, nu neapărat, nici măcar să se revolte, dar să menționeze, nu știu, domnule, strângeți-vă, sunt atâtea asociații, sunt atâtea grupuri, da, făcute pe domenii de activitate, pe construcții, pe Horeca, pe civile, pe toate lucrurile… Nu am văzut nimic, pe nimeni. Pe de altă parte, amintiți-vă în anii trecuți, când se luau jumătăți de măsură, pe lângă biletul de tren gratis pe care îl dădea Dragnea si era nenorocire.. Toată lumea, toate asociațiile de antreprenorii veneau și discutau și se revoltau, și băteau cu pumnul în masă.” a răspuns Diana Tache.