Într-un interviu captivant acordat DCMedical, Dr. Dan-Răzvan Benția, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, se aduce în discuție o perspectivă unică asupra universului cerebral, punând în lumina întrebări esențiale: „Cum de nu doare atunci când cuțitul străbate creierul?” Cu referire la descoperirile pionierului Broca și la ariile funcționale ale creierului, medicul explorează provocările și soluțiile neurochirurgiei contemporane, oferind o incursiune în tehnologiile de vârf și într-o metodă fascinantă de operare a pacienților treji, în care comunicarea detaliată și pregătirea prealabilă devin instrumente cruciale pentru succesul intervenției.
“Dar ne-am întrebat cum de nu doare, dacă eu am dureri de cap luni, ani, cuțitul care se plimbă prin creieri, cum de nu dă dureri?” a întrebat Val Vâlcu.
“Noi în cap avem multe arii, le-a descoperit un domn Broca, în fine le-a studiat, a fost opera vieții lui. Acum lucrurile sunt în schimbare, destul de controversat, dar clasic le-a descoperit acest domn și sigur cineva care s-ar uita ar crede că noi avem niște arii hașurate în cap. Adică e o arie roșie pentru aria vorbirii sau albastră, nu știu dacă v-ați gândit vreodată. Nu? Surpriză, arată la fel. Deci te poți duce pe aria vorbii și într-un milimetru ai lăsat pacientul să nu mai vorbească toată viața, distrugându-i principalul atribut al umanității. Sau pentru mișcarea mâinii și piciorului, ai tăiat 1cm mai la stânga, arată la fel și din acel moment pacientul nu mai mișcă mâna și piciorul și are invalidate gradul doi, după vorbire. L-ai terminat. Era profesor universitar, minier, lucra în câmp, nu va mai lucra niciodată. Sau ai renervu facial? L-ai tăiat, din momentul ăla are gura aici ,ochiul deschis, era actor, lucra în televiziune, s-a terminat, într-o secundă. Atât a durat. Cum putem preveni aceste lucruri? Funcționalitate, putem preveni prin multe lucruri. La ora actuală există niște potențiale evocate, apropo de viitor. Noi putem înregistra funcționalitatea căii motorii, senzitive a nervilor craniene în timp ce pacientul doarme, cu electrozi și putem vedea dacă ne apropiem de zona aia și o tulburăm.” a explicat Dr. Dan-Răzvan Benția.
“Sunt aparate care analizează și oameni care monitorizează în timpul operație și așa se desfășoară într-o lume civilizată, dar peste ea este chirurgia cu bolnavul treaz, e cea mai fidelă. De ce? Pentru că pacientul este instruit dinainte de o echipă complexă formată din neurochirurgi, neurologi, psihologi, logopezi, exploratori-funcționaliști, despre ce se va întâmpla, ca să n-aibă un șoc când se trezește cu cearșafurile pe cap și cu craniu deschis, e un șoc mare pentru un pacient neinstruit și răspunsul e următoarul: receptorii dureroși se opresc la os, se opresc la meninge. După meninge, creierul nu mai doare. Asta e, de fapt, principiul. Deci el poate fi lucrat, operat fără să simtă durere.” a adăugat neurochirurgul.