”Pe 4 decembrie, Venus intră în Scorpion. Acest tranzit va dura până pe 29 decembrie. Când Venus tranzitează semnul Scorpionului, avem de-a face cu o singură strategie în zona sentimentală: totul sau nimic. Iubirea nu se cântărește, nu se dă cu porția, ci ori se dă, ori nu se mai dă. Extremismul acesta este menit să testeze persoana iubită. Să îți dai seama dacă încă mai are sentimente puternice și profunde pentru tine. Că altfel, de ceva superficial chiar nu ai nevoie.

Dorințele sunt aprinse, instinctele destul de prezente, senzualitatea cunoaște cote alarmante. Și să nu mai discutăm despre gelozie, posesivitate și dramatism. Treci din rai în iad și invers într-o clipită. Toate ca toate, dar să știi că acest tranzit are și câteva daruri importante: regenerarea și cicatrizarea rănilor cauzate de inimi frânte” anunță astrologul DCNews și Astrosens, Daniela Simulescu. 

Vezi mai mult de la ora 12:00, live pe DCNews și DCNewsTV.