Într-un interviu acordat DCNews, Titi Aur, specialist în domeniul auto și mecanică, aduce în atenție o perspectivă diferită asupra vitezometrelor electronice. Acesta dezvăluie că, în trecut, când vitezometrele erau conectate la cutia de viteze printr-un simplu cablu, odată cu producerea unui accident, indicatorul rămânea blocat la o anumită viteză. Cu toate acestea, în era vitezometrelor electronice, Titi Aur avertizează asupra unor posibile erori, subliniind că o valoare fixată nu reflectă întotdeauna viteza reală în momentul impactului.

“Primul lucru pe care vreau să îl spun este că, atunci când kilometrajul sau vitezometrul de la mașină, indicatorul de viteză, era cu cablu, adică de la acel vitezometru până la cutia de viteze era un cablu, la mașinile vechi de acum 30-40 de ani și kilometrajul sau indicatorul rămânea fixat la o anumită viteză, aproape sigur că aia era viteza la care s-a întâmplat accidentul, pentru că în momentul impactului cutia de viteze se deplasa, se rupea cablul sau se bloca cablu și îți rămânea kilometrajul, vitezometru, îți rămânea la o anumită viteză.” a spus Titi Aur.

“La vitezometre electronice, cum sunt în ziua de astăzi la toate mașinile, practic nu mai există vitezometre cu cablu, decât la modele foarte vechi de mașini, nu de fiecare dată unde rămâne vitezometrul aia a fost viteza, deci sunt foarte multe situații în care acul respectiv sare și se oprește la o altă viteză, fie la maxim, fie undeva pe unde va rămâne în funcție de ce se întâmplă cu contactele, dar nu înseamnă că aia era viteza. Deci pentru mine, la o mașină modelul nou, model nou însemnând în ultimii 20-25 de ani, kilometraj electronic, nu înseamnă neapărat că dacă a rămas la 160 atât avea în momentul impactului.” a mai adăugat acesta.