„Se tem studenții că, iată, vine AI-ul, ia poza lui Victor Rebengiuc și îl pune să joace… îi auzi și vocea. Nu mai e nevoie de tineri în ecuația asta fiindcă roboții fac treaba, animează în timp real imaginea”, a precizat Val Vâlcu.

„Da, înțeleg. Am avut o discuție cu oamenii. Noi nu ne dăm seama de consecințe. În teatru noi vom trăi veșnic, că teatrul nu îl poți face cu inteligența artificială. Dar la film va fi o problemă: de fapt îl desacralizează pe maestrul Rebengiuc. Ai dat un exemplu și eu îl continui. Actorul respectiv nicidecum nu va lua pâinea tinerilor. Îl va desacraliza pentru că îl va da unei piețe de consum în care actorul respectiv nu a jucat.

În primul rând desacralizezi meseria de actor de film, pentru că dacă pui AI să ia din alte filme cum joacă X actor…”, a spus Șerban Puiu de la Teatrul Elisabeta.

„Sau Avatar și alte filme generate de la zero. Desen animat”, a reacționat Vâlcu.

„Da. Prin ce sunt mari actorii care sunt desen animat? De Niro nu mai e De Niro. E De Niro, dar e făcut pe calculator. Deci l-ai desacralizat și pe De Niro transformându-l într-un produs de consum. De Niro poate să facă un număr limitat de filme”, a mai spus Puiu.