Otilia Bilionera a fost invitată în cadrul emisiunii „Oracolul Vedetelor”, de la Spectacola și DC News, acolo unde ne-a dezvăluit informații inedite cu privire la planurile de viitor pe care artista împreună cu iubitul ei turc și le au. Recent, cântăreața a fost cerută în căsătorie, iar totul a avut loc în Turcia, într-o zi cu o însemnătate aparte pentru frumoasa solistă, care ne-a oferit toate aceste informații în cadrul emisiunii.

Detaliile din viața personală nu se termină aici, iar Otilia ne-a dezvăluit și unde va avea loc nunta, pe care cei doi îndrăgostiți urmează să o planifice în luna septembrie, atunci când vedeta va merge alături de familia sa în Turcia. Mai mult, Otilia ne-a dezvăluit și ce părere are mama sa despre această relația, dar și reacția pe care a avut-o în momentul în care a auzit că fiica sa este într-o relație cu un străin.

Spre final, artista ne-a răspuns și la 20 de întrebări, prin care fanii o vor cunoaște mai bine și vor afla multe alte detalii inedite din perioada copilăriei. Cu toate aceste informații de interes, dar și cu multe altele, vă așteptăm vineri, 25 august, la Oracolul Vedetelor.

Nu ratați Oracolul Vedetelor, de vineri, 25 august, de la ora 19:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.



Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania



Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en

Site: https://www.spectacola.ro/

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola