Invitat: Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu
Doina BANCIU, profesor universitar la Universitatea din București, este doctor în ingineria sistemelor obținut la Universitatea Politehnica București, in 1989, cu teza „ Abordarea sistemica a automatizării
proceselor de informare si documentare la nivel național”; este conducător de doctorat in domeniu management. Este Vicepreședinte al Academiei Oamenilor de Știință din România ( din 2020) , Președintele al Consiliului Științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, ICI București (din 2017 pana in prezent). A fost Director General al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, ICI București (2001-2016) si membru al Comisiei Naționale a Bibliotecilor (2017-2021). Are numeroase contribuții teoretice privind informatizarea bibliotecilor si administrației publice; a condus proiectul de informatizare a Bibliotecii Naționale a României, a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I precum și a mai multor instituții de informare și documentare. A condus programul de cercetare national INFOSOC – societatea informațională intre 2001 si 2006 – , precum și peste 20 de proiecte de cercetare naționale și internaționale câștigate prin competiții. A fost cooptată evaluator NATO , evaluator la Comisia Europeana și la nivel național pentru proiecte de cercetare în domeniul tehnologiei informațiilor si comunicațiilor. A reprezentat
România în grupuri de lucru internaționale. A publicat peste 30 de cărți și peste 200 de articole,
în țară și în străinătate, cele mai multe in domeniu informatizării bibliotecilor. A primit premiul
„Tudor Tănăsescu“ al Academiei Române, in 2007, pentru cartea „Le Government electronique” precum și numeroase alte premii naționale și internaționale. De asemenea, este Doctor Honoris Causa al mai multor universități. Este decorata cu „ Ordinul Serviciul Credincios in Grad de Cavaler”.

Flaviu George Predescu este scriitor, colaborator DC News din anul 2015 și redactor-șef al revistei Bibliotecii Centrale Universitare Carol I București.
Emisiunea De Ce Citim a fost înființată în 30 mai 2020 de către scriitorul Flaviu George Predescu și criticul literar Daniel Cristea-Enache. Obiectivul acesteia a fost încă de la bun început promovarea lecturii.
După un prim sezon de 100 de emisiuni dedicate exclusiv literaturii române, emisiunea a trecut la un nou format, scriitorul Flaviu George Predescu având în fiecare emisiune un invitat diferit, din domenii precum: literatură, psihologie, istorie, teologie științe politice sau drept.
Vă rugăm să ne urmăriți apăsând butonul de like și să distribuiți mai departe dacă vă place emisiunea noastră. Vă mulțumim!
De Ce Citim se transmite în premieră în fiecare sâmbătă de la ora 17 și se găsește și pe rețelele de socializare:

Site: https://www.dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/dcnewstv/
Instagram: https://www.instagram.com/rodcnews/
TikTok: https://www.tiktok.com/@rodcnews/