Miercuri, 29 martie 2023, urmăriți o nouă ediție a emisiunii ”Miercurea Neagră”, la DCNews și DCNewsTV. Subiectul zilei va fi dat de pensiile speciale.

Proiectul legii, cu amendamentele trecute marți, cu majoritate, în comisiile speciale, se va afla, la momentul difuzării emisiunii, pe masa Senatului, urmând apoi să treacă în Camera Deputaților. Se anunță un traseu pe repede-nainte, unul care nemulțumește pensionarii – în special pe cei ”speciali”, dar și pe cei din domeniul de Apărare. Unde mai punem că vizați sunt și cei cu pensii mari, pe contributivitate! Dincolo de toate nemulțumirile timide (să ne uităm la Franța!) pe care le stârnește în spațiul public subiectul, politicienii Puterii se pare că încă se tem că modificările aduse nu vor fi de ajuns pentru Comisia Europeană. Iar de pierdut, nu se pierde doar o tranșă, se pierd toți banii! 

Așadar, vorbim de un cartof fierbinte în Parlamentul României, unul despre care dezbat, miercuri, analistul politic Bogdan Chirieac, președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, și jurnalista ”antrenoare de generali” Diana Tache. Emisiunea este transmisă de la ora 12:00. Dacă sunteți în trafic, o puteți asculta pe GoldFM!