Sâmbătă, ora 13:00, aveți „Întâlnire cu arta”, pe Spectacola și DC News.
„Întâlnire cu arta”, emisiune difuzată în fiecare sâmbătă la Spectacola și DC News, este întâlnirea dumneavoastră cu lumea fascinantă a teatrului, a filmului și a tuturor formelor de artă, prin ochii și poveștile unor invitați de seamă. O oră în care vă invităm să vă desprindeți de cotidian și să pășiți în lumea artiștilor, să le aflați poveștile, să le cunoașteți munca și să vă lăsați inspirați de frumos și emoție.
Georgiana Ioniță – Toader, gazda emisiunii, își propune ca în fiecare săptămână să vă surprindă cu poveștile invitaților ei, dar și să vă deschidă apetitul pentru artă.
Săptămâna aceasta, Irina-Margareta Nistor, comentator de film, vine în platoul Spectacola și DC News pentru a face analiza Premiilor Oscar 2023. Cine pleacă acasă cu marele trofeu?
„Sunt 10 nominalizări la cel mai bun film. Chestia asta se întâmplă de câțiva ani, de altfel, dintr-un an în care un conațional de-al nostru a schimbat regulile, pentru că erau cam cinci în momentul în care a fost inclus Cristian Mungiu, care și votează la Oscaruri, pentru că votează mulți din industrie, foarte mulți din industria americană, dar și câteva excepții. Deci sunt 10, pe vremuri erau cinci, asta vreau să spun, și cred că asta contează foarte mult, pentru că sunt extrem de diferite. Pe de altă parte, cred că e foarte greu să alegi când sunt atât de diferite”, spune Irina-Margareta Nistor.
Cele 10 filme nominalizate la categoria „Cel mai bun film”: ”All Quiet on the Western Front”, ”Avatar: The Way of Water”, ”The Banshees of Inisherin”, ”Elvis”, ”Everything Everywhere All at Once”, ”The Fabelmans”, ”Tár”, ”Top Gun: Maverick”, ”Triangle of Sadness”, ”Women Talking”.
De asemenea, Irina-Margareta Nistor va trece în revistă și cele mai recente reușite a cinematografiei românești, analizând, în stilul caracteristic, ultimele producții autohtone. Ce părere are renumitul comentator de film despre Teambuilding, Ramon, Taximetriști, Nunți, botezuri și înmormântări, The Perfect Escape, Romina VTM, Spy/Master, dar și alte filme românești care fac senzație în cinematografe, dar și pe serviciile de streaming.
Nu ratați emisiunea „Întâlnire cu arta”, de sâmbătă, 11 martie, de la ora 13:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Site: https://www.spectacola.ro/
TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola
Toate emisiunile
Irina-Margareta Nistor, analiza Premiilor Oscar 2023. Ediție specială „Întâlnire cu Arta” / VIDEO
martie 10, 2023
Ți-ar plăcea
Economie, Materiale exclusive, Politică, Social, Toate emisiunile
Momentele de austeritate prin care a trecut țara în cei 35 de ani de la Revoluție. Politologul Aurelian Giugăl le numește pe toate
2 minute timp citire
4 minute timp citire
De ce citim?, Economic, Materiale exclusive, Toate emisiunile
Cum se raporta Rusia la UE înainte de începerea conflictului din Ucraina. Istoricul Florian Bichir a prezentat un detaliu important
2 minute timp citire
1 minute timp citire
1 minute timp citire
Materiale exclusive, Sănătate, Toate emisiunile
Cât de periculoasă este grăsimea abdominală și care sunt riscurile privind cancerul de colon. Explicația unui specialist
2 minute timp citire
Toate emisiunile
Dr Eliza Gangone explică când trebuie repetată colonoscopia în cazul depistării unor polipi
1 minute timp citire
Toate emisiunile
Dr Eliza Gangone (SANADOR) explică care este legătura dintre grăsimea abdominală și cancrul de colon
1 minute timp citire
Toate emisiunile
Politologul Aurelian Giugăl, la DCNews:De la satul românesc la austeritate și dublul discurs politic
1 minute timp citire
Materiale exclusive, Toate emisiunile
Subvenţia la căldură în Bucureşti, diminuată? Ce propune un consilier general
2 minute timp citire
Toate emisiunile
Mădălina Hideg explică de ce copiii românilor din diaspora nu învață limba maternă în școli
1 minute timp citire
Materiale exclusive, Toate emisiunile
Peştele „de aur”. „Dacă un pescar îl prindea şi îi vindea icrele, îşi lua casă, maşină, ţinea şi copiii la şcoală”
2 minute timp citire
Toate emisiunile
Totul despre cancerul colorectal. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), la DC Medical și DC News
1 minute timp citire
1 minute timp citire
Materiale exclusive, Toate emisiunile
Problemă cu referendumul lui Nicuşor Dan. De ce nu poate fi implementat uşor
2 minute timp citire
1 minute timp citire
2 minute timp citire
Toate emisiunile
DC Conducem revine! Urmăriți-ne în fiecare zi de marți, la ora 18:00, pe YouTube #dcnews
1 minute timp citire
Toate emisiunile
Totul despre referendumul lui Nicușor Dan.Când vor fi alegeri pentru București. Adevăratele probleme
1 minute timp citire
Părinți prezenți, Toate emisiunile
Norma didactică mai mare, calitate mai mică? Avertismentul unui învățător
2 minute timp citire
Materiale exclusive, Toate emisiunile, Totul despre bani
De ce aleg românii tot mai mult litoralul bulgar
2 minute timp citire
Materiale exclusive, Toate emisiunile, Totul despre bani
Sudul litoralului câștigă turiști, Mamaia clasică pierde teren
2 minute timp citire
Toate emisiunile
Horoscop 22 august 2025. Soarele intră în Fecioară. Previziuni pentru toate zodiile
1 minute timp citire
1 minute timp citire
