Daniela Simulescu, astrolog, revine cu horoscopul anului 2023 pentru zodia Scorpion. Miercuri, 30 noiembrie, de la ora 8.30, vom difuza la DCNews.ro și pe contul de YouTube DCNews horoscopul anului 2023 pentru Scorpion (zodie și ascendent).
„2023 este anul care te va învăța că ești singurul responsabil de propria fericire. Tu și nimeni altcineva! Saturn își începe tranzitul în casa iubirii și a fericirii pe 7 martie. Te vei confrunta cu toate lipsurile din copilărie, neîmplinirile amoroase și lipsa iubirii de sine. Acceptarea rănilor copilului interior și efortul depus pentru vindecarea acestora, deși procese epuizante, se vor lăsa cu recompense pentru viața emoțională. Mulți nativi vor simți că este momentul să își asume responsabilitatea pentru un copil”, a spus Daniela Simulescu despre Scorpion.