Pe 8 noiembrie, avem eclipsă de Lună/Lună Plină în Taur. Luna Plină va fi conjunctă cu Uranus, deci este posibil să asistăm la evenimente total neașteptate, și în opoziție cu tripla Soare-Mercur-Venus în Scorpion. Și toate acestea într-un careu cu Saturn. Parcă omenirea ar vrea să renunțe la obiceiuri vechi, dar parcă trecutul nu o lasă, a spus astrologul Daniela Simulescu.
Pe plan personal, cei care se știu cu marcaj de Taur, Leu, Scorpion și Vărsător nu vor avea o perioadă liniștită. „Cei care au curaj să se schimbe vor fi susținuți. Cei care se tem vor fi luați pe sus de către Uranus, care nu stă de obicei la discuții. Există o expresie: ciorba reîncălzită nu mai are acelasi gust. Eu aș merge mai departe și aș spune că ciorba reîncălzită te poate otrăvi. Cu alte cuvinte, vom conștientiza vrând-nevrând unele obsesii, atașamente bolnăvicioase și o strategie financiară defectuoasă. Lipsa echilibrului ne va dăuna enorm”, a spus Daniela Simulescu.
Emisiunea despre eclipsă va fi difuzată miercuri, 2 noiembrie, începând cu ora 9.30, la DCNews, DCNewsTV, precum și pe conturile de Facebook și YouTube ale celor două site-uri.