Daniela Simulescu avertizează că sezonul eclipselor din septembrie 2025 va aduce două momente cheie, o eclipsă de Lună în Pești și o eclipsă de Soare în Fecioară, care pot declanșa evenimente predestinate, schimbări inevitabile și revelații importante atât la nivel personal, cât și colectiv.

„A început sezonul eclipselor – sau mai bine zis începe sezonul eclipselor și, bineînțeles, trebuia să fac o emisiune despre acest subiect, pentru că este unul mai special, mai ofertant din punct de vedere astrologic și, desigur, important și pentru mine. Din momentul în care am început să studiez acest domeniu, am avut destul timp să-mi dau seama că, în perioada dintre două eclipse, se petrec evenimente semnificative, de multe ori cu impact aparte.

Este adevărat că, în cultura populară și în mitologie, în vremurile vechi, când se vorbea despre o eclipsă fie ea de Lună sau de Soare, oamenii se speriau, pentru că nu se știau multe lucruri despre aceste fenomene astronomice. Și astăzi există tendința de a privi eclipsa într-o cheie apocaliptică. Totuși, ele au loc în fiecare an și nu este cazul să ne temem exagerat. După cum spuneam, între două eclipse adică în acele două săptămâni apar adesea evenimente pe care unii le consideră karmice. Eu nu sunt de acord cu termenul; prefer să le numesc predestinate: acele întâmplări pe care nu le putem calcula, dar care se petrec oricum, fie că vrem, fie că nu vrem.

Acum, în septembrie, avem parte de două eclipse: prima va fi o eclipsă de Lună (Lună Plină în Pești), pe 7 septembrie 2025. A doua va fi o eclipsă de Soare (a doua Lună Nouă în Fecioară din acest an), pe 21 septembrie 2025.

Suntem cu câteva zile înainte de prima eclipsă și deja putem simți efectele. Vă recomand ca în aceste două săptămâni să fiți atenți la ce se întâmplă în jur. Pentru mine, ca astrolog, este fascinant: de fiecare dată când citesc o știre sau aud de un eveniment în viețile celor apropiați, observ legătura cu perioada dintre eclipse. Mulți spun că este ca un portal; eu nu sunt de acord cu ideea de portal. Pur și simplu, o eclipsă de Lună marchează un apogeu, o finalizare, iar o eclipsă de Soare indică un început, o reluare de la zero.

Personal, sunt „fan” al eclipselor de Lună, pentru că în jurul unei Luni Pline apar mereu evenimente importante, iar dacă este și eclipsă, cu nodurile lunare implicate, situațiile sunt și mai puternice. În schimb, la o eclipsă de Soare evenimentele nu sunt mereu vizibile imediat. Se pot petrece la nivel colectiv, mondial, și vom afla mai târziu ce înțelegeri, parteneriate sau decizii au fost luate.

Aceste două eclipse au loc pe axa Fecioară-Pești. Dacă aveți marcaje importante în aceste semne, următoarele două săptămâni vor conta mult. Nu vă gândiți la apocalipse, la sfârșitul lumii sau alte scenarii dramatice. Mai degrabă e vorba de evenimente cu sens, care nu sunt întâmplătoare. Poate la serviciu apar proiecte noi sau dispar altele; poate treceți prin schimbări financiare. Nu aveți control total, dar asta este condiția umană: să trăim experiențe pe care nu le putem stăpâni în proporție de 100%.

Când vorbim despre Fecioară, ne referim la pragmatism, muncă, rigiditate, raționalitate și recoltă. Când vorbim despre Pești, vorbim de sensibilitate, vulnerabilitate, realitate virtuală și, din păcate, și dezinformare. La nivel național și internațional, arhetipul Fecioarei poate aduce reduceri, de costuri, de salarii, creșteri de taxe. În același timp, partea Peștilor ne arată că realitatea virtuală pătrunde tot mai mult în viețile noastre.

Dacă aveți marcaje în Fecioară sau Pești în harta natală, aceste două săptămâni sunt esențiale. Și Gemenii și Săgetătorii, celelalte semne mutabile, pot trece prin evenimente semnificative.

Ce putem face noi? În primul rând, să avem grijă de sănătate. Arhetipul Peștilor ține de dependențe, iar cel al Fecioarei de minimalism. Încercați să acceptați anumite dependențe, dar și să adoptați principiul „mai puțin e mai bun”. Ajustați bugetele, adaptați stilul de viață. Nu lăsați viața să vă ia total prin surprindere.

Tot acum este un moment bun pentru a face curățenie, la propriu și la figurat. Aruncați ce nu vă mai folosește, fie din casă, fie din viață. Este, de asemenea, o perioadă potrivită pentru cei care se ocupă de agricultură sau caută noi metode și resurse, inclusiv prin tehnologie sau inteligență artificială. Eclipsele scot în evidență și problema schimbărilor climatice și relația noastră cu natura.

Din punct de vedere relațional, perioada poate arăta unde suntem în locuri sau parteneriate nepotrivite. Poate e timpul să renunțați la colaborări obositoare, care nu aduc rezultate. Arhetipul Peștilor spune „acceptă, sacrifică-te”, dar Fecioara întreabă: „Până unde?” Trebuie să stabilim limite clare.

Urmează două săptămâni pline, intense, „suculente” astrologic. Saturn este și el implicat, fiind revenit în Pești. Asta înseamnă că vom simți presiunea timpului, limitele, nevoia de a ne depăși pe noi înșine. Trebuie să împăcăm munca pragmatică a Fecioarei cu creativitatea și speranța Peștilor. Nu putem miza doar pe muncă, nici doar pe visare. Avem nevoie de ambele, în echilibru.

Saturn ne învață și să nu mai ducem mai departe problemele părinților sau ale altora. Să punem stop și să ne ocupăm de propria viață.

Așadar, dragii mei, urmează două eclipse pe axa Fecioară–Pești. Acest ciclu vorbește despre mediu, austeritate, sănătate, servicii sociale și piața muncii. La nivel mondial, se pot contura noi alianțe, schimbări financiare, dar și confruntări economice între marile puteri.

Vă invit să fiți atenți, să observați și, dacă aveți marcaje în semnele mutabile, să îmi povestiți și voi prin ce evenimente treceți”, a explicat Daniela Simulescu.