Răzvan Dumitrescu a pus sub semnul întrebării explicațiile oficiale privind cauza deficitului bugetar, sugerând că problema reală nu vine din facilitățile fiscale, ci din altă parte, având în vedere că acestea au fost eliminate, iar deficitul a crescut.
Petrișor Peiu explică că problema bugetară a statului nu ține de veniturile din taxe, ci de modul în care sunt cheltuiți banii publici.
„Tot foarte simplist, s-a dovedit că guvernul cheltuie indiferent câte taxe suplimentare i-ar intra în visterie. Ce cheltuie? Structura cheltuielilor noastre, ale statului. Așa că lumea zice că țara e în criză. Țara nu e în criză, doar statul e în criză. Adică bugetul statului e în criză. Țara urmează să intre. Deocamdată suntem în stagnare.
De exemplu, am avut după 5 luni 300 de miliarde de lei cheltuieli. 106 miliarde sunt cheltuielile sociale. Dar nu neapărat pensii. Îi zice „asistență socială” capitolului. Dar aici, știți, intră, de exemplu, toate cheltuielile astea de plafonare a facturilor la energie. Dacă noi ne-am fi concentrat pe scăderea prețului în piață, în mod natural, la energie, n-am fi trebuit să plătim sumele astea pentru plafonare.
Nici nu prea sunt plătite, că sunt și aici niște datorii foarte mari. După care avem și, din păcate trebuie spus, un grad foarte mare de asistență socială acordată unor oameni care nu sunt neapărat în situația de a nu munci.
După aceea vine, ca pondere, cheltuiala cu salariile. Și aici avem o problemă. Avem o cheltuială cu salariile mult prea mare și care nu ține cont de ordonanța trenuleț. Pentru că în decembrie s-a spus: „Vom îngheța salariile.” Numai că nu se poate acest lucru.
De exemplu, în învățământ, cineva trece de la gradul didactic 2 la gradul didactic 1, are un plus de salariu. Nu poți să oprești promovările. Treci de la asistent la lector, apoi la conferențiar, la profesor, iar îți cresc salariile. Ai spor de vechime și așa mai departe.
Pe locul 3, singura cheltuială care s-a blocat la nivelul de anul trecut și, într-adevăr, a rămas așa, este cheltuiala cu bunuri și servicii. Dar care este oricum prea mare. Gândiți-vă, de exemplu, că statul român are sute de locații unde plătește chirie și înăuntru nu-i nimic. Nu mai are nevoie de spațiile alea. Dar plătește chirie.
Gândiți-vă că sunt licitații, mă rog, presa, dumneavoastră ați scris toată ziua, care se atribuie prin niște contracte de lucrări publice sau de achiziții publice la niște prețuri de râde lumea de noi”, a explicat Petrișor Peiu.
