Mihai Leu povestea, cu sinceritate și emoție, cum dorul de libertate și greutățile începutului în Germania i-au schimbat viața pentru totdeauna.
Deși în România nu ducea lipsă de nimic ca sportiv, lipsa dreptului de a spune ce gândește l-a determinat să plece
„În România era oarecum, pentru noi sportivii, o viață bună. Pot să zic că, din punct de vedere financiar, al alimentației, nu ne lipsea nimic. Dar cumva, lipsa asta de libertate, de a avea voie să spui ce gândești, pe mine, personal, m-a durut foarte mult. Și ăsta a fost motivul pentru care am decis să plec din țară.
Acum, bine, am ajuns în Germania, dar realitatea a fost cu totul alta și nu a fost așa cum mi-am închipuit eu — că totul va fi extraordinar, că va începe o viață frumoasă, că totul va fi așa cum am văzut în filme. A fost altceva. A fost foarte greu. A fost o perioadă în care, la vremea respectivă, am suferit extraordinar de mult. Dar mi-a dat și încredere pentru viitor. Întotdeauna m-am gândit că, dacă am trecut peste momentele alea grele, cred că pot să trec peste orice în viață.
Nu știam germană deloc. Am învățat, pot să zic, destul de repede, dar chiar țin minte că la primul campionat al Germaniei, mă rog, totul mergea foarte bine, până am pierdut în finală prin knockout. A fost singurul knockout din viața mea. Bineînțeles că nu o să-l uit niciodată. Chiar scria un ziar din Germania că, până în finală, acolo mi-au schimbat numele în „Mihai Lăve”, eram cetățean german și au scris că am nume nemțesc, sunt îmbrăcat în echipament nemțesc, doar că nu știu deloc germană.
Am început după aceea să învăț. Am fost și la curs de limbă germană. Prima dată, normal că îți dorești să înveți germană și nu te poți descurca fără, dar lucrurile mergeau, să zic, destul de bine după ce am început să boxez, și nu eram neapărat interesat să știu să vorbesc germană foarte bine. Pe parcurs, repede mi-am dat seama că este un mare dezavantaj să nu vorbesc germană bine. Și am început: am fost la școală de germană, după aceea am învățat.
Am plecat la Balkaniada în Grecia și noi întotdeauna, după ce treceam de graniță, ne luau pașapoartele tocmai pentru asta, ca să nu putem pleca. Și atunci am rămas, practic, în Grecia. Am ajuns, până la urmă, în Franța, dar ascuns într-o ladă, într-un tir. A fost o perioadă foarte grea. După care, și din Franța în Germania, ascuns în portbagajul unei mașini, sub haine. N-a fost o perioadă prea ușoară, dar m-a călit foarte tare acea experiență.
Sunam destul de des acasă. Adică pot să zic că primii bani câștigați, aproape tot ce primeam, îi dădeam pe telefoane. Mi-era foarte dor de casă. Și mi-era dor și de România, dar nu mi-era dor de regimul care era în România. De asta, chiar n-am văzut niciodată și n-am vorbit urât despre România, absolut niciodată. Bine, n-am vorbit nici de regimul comunist, fiindcă nu mă interesa politica și nu era pe domeniul meu”, a povestit Mihai Leu în urmă cu un an.
