Emanuel Minea, vicepreședintele Asociației Românilor din Marea Britanie, atrage atenția asupra privilegiilor de care se bucură românii în Regatul Unit, datorită cetățeniei europene. În timp ce accesul pe piața muncii devine tot mai restrictiv pentru cetățenii din afara UE, românii cu statut legal continuă să beneficieze de condiții semnificativ mai avantajoase.

„Cât de privilegiați suntem noi, românii, cu un pașaport românesc și cu o cetățenie românească. Pentru că, fac puțin abstracție, dar în prezent, noi trebuie să reflectăm asupra faptului că suntem foarte, foarte privilegiați și avem foarte multe oportunități ca români. Și am să vă dau un exemplu: pentru a veni acum în Marea Britanie este de 10 ori mai dificil decât acum 10 ani.

Am un coleg care este turc, de cetățenie turcă. Iar acesta a aplicat pentru working visa, pentru o viză de muncă, iar aceasta a fost refuzată. Deși el este o persoană muncitoare, nu se califică pentru eligibilitate, pentru că acum Guvernul Britanic spune că trebuie să câștigi cel puțin, cel puțin 33.000 de lire pe an.

Și crezi că aceste dificultăți le au și românii? Sau poate i s-au pus piedici pentru că vine dintr-o țară non-UE?

Nu, nu. Românii încă beneficiază de tratatele Uniunii Europene, cel puțin cei cu settled și pre-settled status continuă să beneficieze de acordurile între Uniunea Europeană și Marea Britanie. Dar pentru cei care nu au asta, este mult mai dificil, pentru că le trebuie working visa, deci viză de muncă, care se obține mult mai greu. Dar asta face parte din planul Marii Britanii, de a, cum au spus, aduce doar oameni calificați. Ceea ce, oarecum, este în detrimentul lor, pentru că forța de muncă nu mai prea există aici.

Adică sunt foarte mari probleme în interior, care nu se discută, de fapt, în exterior. Și de-aia afară riști să pierzi oameni foarte, foarte muncitori, care îți lucrează și peste program. Dar, din cauza că nu câștigă acei bani pe care tu îi pui în criteriile de eligibilitate, riști să-i pierzi. Și să vă mai spun un lucru: Există britanici care nu câștigă asemenea sume”, a explicat Emanuel Minea, vicepreședintele Asociației Românilor din Marea Britanie.