Gabriel Biriş, analist financiar, a explicat la DC News TV cum a ajuns România să aibă cel mai mare deficit din Uniunea Europeană.

„O lipsă totală de responsabilitate în actul de guvernare. Să nu uităm că am început să vorbim de problemele astea de prin 2022. De când s-au tot închis portiţe, au fost eliminate scutiri, au crescut taxe. Că au tot crescut. Şi deficitul s-a căscat. Veniturile au şi crescut ca urmare a acestor taxe.

Dar de ce a crescut atât de mult deficitul? Veniturile s-au făcut. De unde a apărut deficitul? Din creşterea iresponsabilă a cheltuielilor. În 2024 faţă de 2023 au crescut cheltuielile pentru salariile bugetarilor cu 21%. Pensiile cu 19%. Ori astfel de creşteri nu ai cum să le susţii. Când creşterea de taxe nu a fost în niciun caz cu două cifre…

Au crescut foarte mult pensiile şi salariile. Că era an electoral. Şi politicienii, Guvernul, au jucat cu faţa la tribună, nu cu responsabilitate. Au aruncat cu bani în cetăţeni crezând că vor fi votaţi, şi uite că era să deraiem complet ţara din cauza asta. Sau şi din cauza asta.

Şi da, s-a ajuns ca pe primul trimestru de acum, cheltuielile cu salariile bugetarilor şi cele cu asistenţa socială, să constituie 88,55% din toate veniturile fiscale. Dacă mai adaugi şi dobânzile, ne dă 100% din veniturile fiscale. Restul, totul, e pe împrumut. Fondurile europene au grad de absorbţie execrabil. Am văzut ultimul raport al Consiliului Fiscal şi se spunea acolo că gradul de absorbţie e 2%”, a declarat Gabriel Biriş la Totul despre Bani.