Toate emisiunile
Așa a fost la nZEB Expo: Cătălin Podaru și Marius Șoflete, despre revoluția în construcții
nZEB a reunit cele mai importante companii din domeniu, precum și arhitecți, producători, auditori energetici. Expoziția a prezentat noile trenduri în construirea în nZEB (Net Zero Energy Building). Tot în cadrul expoziției au fost prezentate și tehnologiile viitorului în domeniul construcțiilor.
Ediția specială a emisiunilor DC News, direct de la nZEB Expo, îi va avea ca invitați pe Cătălin Podaru, CEO & Founder Leviatan Group și pe Marius Șoflete, organizatorul nZEB Expo 2025 și inginer de case pasive, Soflete.ro, Moderator la Forumul construcțiilor.
Vor fi abordate multe teme de maxim interes în cadrul interviului. De la organizarea nZEB Expo și munca depusă în spatele acestui succes, până la noile tehnologii și integrarea lor în fluxul actual al domeniului.
Vom afla cum accelerează tehnologia adoptarea nZEB, dar și cum schimbă noile deviceuri revoluționare munca inginerilor.
Care sunt următorii pași ai industriei, precum și digitalizarea, o componentă cheie a procesului prin care se transformă domeniul construcțiilor vor fi și ele abordate, alături de multe alte subiecte.