Nicușor Dan l-a desemnat oficial pe Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru al României, marcând începutul unei noi etape politice într-un context economic și social delicat, ce necesită măsuri rapide și o majoritate guvernamentală solidă.
„Îl desemnez pe domnul Ilie Bolojan ca Prim-ministru. Vreau să mulțumesc partidelor care vor forma majoritatea parlamentară pentru aceste săptămâni de discuții. Este în interesul României ca Guvernul să fie sprijinit de o majoritate solidă, și partidele au înțeles lucrul acesta.
De asemenea, este în interesul României ca în majoritatea care susține Guvernul forțele politice să colaboreze, și am încredere că o vor face. Evident că a fost o întrebare legitimă a societății de ce discuțiile acestea au durat o lună de zile. Pe de o parte, avem exemplul democrațiilor consolidate în care negocierea pentru formarea unui Guvern cu multe partide durează mult mai mult decât o lună. Pe de altă parte, au fost chestiuni importante, sensibile și măsuri dificile pe care partidele și le-au asumat pentru guvernare, și niciuna din zilele pe care le-am petrecut în aceste discuții nu a fost o zi pierdută.
Urgența pentru România este relansarea economică, dar, ca să ai o relansare economică, trebuie să ai o bază solidă. Și pentru asta, trebuie să muncim și responsabilitatea este a Guvernului și a coaliției care îl sprijină. E nevoie să corectăm deficitul financiar pentru a pune bazele pentru ca economia românească, cu tot potențialul pe care îl are, să poată să se dezvolte și să aducă prosperitate pentru români.
Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul statului român. Este o persoană care, în pozițiile pe care le-a avut, de primar, de președinte al Consiliului Județean, a dovedit, pe de o parte, că știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile, pe de altă parte are o viziune de dezvoltare. Este persoana cea mai potrivită și va avea în mine un partener.”
Ilie Bolojan
„Domnule Președinte, vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o prin această nominalizare. Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum, datorită situației dificile în care se găsește țara noastră, ca efect al crizei bugetare îndelungate.
Începând din această după-amiază, voi continua discuțiile cu partidele politice pentru asigurarea unei majorități parlamentare, pentru definitivarea Guvernului și a programului de guvernare.
În aceste acțiuni, voi urmări trei direcții. Să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare care să creeze condiții de dezvoltare în România și, prin tot ceea ce facem, nu în ultimul rând, să arătăm respectul cuvenit românilor.
Și știu că nu va fi o întreprindere ușoară, dar am convingerea că împreună cu Președintele României, cu oamenii responsabili din partidele politice și bazându-ne pe cetățenii țării noastre, putem trece de această situație dificilă și repune România pe un drum bun”