Psihoterapeutul Bogdana Fati atrage atenția asupra efectelor profunde și adesea invizibile ale abuzului emoțional repetat, care, netratat, poate degenera în forme extreme de violență, inclusiv în crime pasionale.
„Unele dintre ele sunt foarte subtile și zic asta pentru că abuzul nu apare dintr-o dată. Este cumva o construcție relațională care se întâmplă treptat. Dar cred că mai degrabă aș porni de la a defini ce înseamnă o relație funcțională, productivă, sănătoasă, ca apoi, cumva, să ne îndreptăm către ceea ce aduce zona de abuz în relație.
Raportându-ne cumva la tot ceea ce înseamnă o interacțiune firească între orice tip de relație, dacă este vorba de relație romantică, profesională, educațională sau dintre părinte și copil lucrurile pornesc de la un spațiu de siguranță.
Adică, cumva, este un fel în care există loc pentru nevoile, pentru trăirile, pentru momentele de fragilitate sau de intensitate ale celor două persoane. Nu însemnând neapărat un spațiu fix. Adică nu este ca și cum avem nevoie de o riglă și să măsurăm cât este la mine și cât este la tine.
Este vorba și despre flexibilitate, dar, cumva, nevoia aceasta de a ne face loc reciproc fiind câteodată vorba mai mult despre unul dintre parteneri, dar apoi reglându-se lucrurile și permițându-ne să fim suficient de onești definește ceea ce înseamnă o relație armonioasă.
În momentul în care, în relația de cuplu sau în alt tip de relație, apare teama de a spune ceea ce simt sau ceea ce gândesc, apare permanent sentimentul de vinovăție că orice fac generează o reacție puternică în celălalt sau poate să aducă o izbucnire din partea celuilalt.
Apoi, percepția că, undeva, valoarea mea, pe care o aduc în cuplu, nu e relevantă și, de fapt, ajung să-mi schimb percepția despre mine, că nu mă voi descurca atâta vreme cât nu voi fi în această relație.
Deci, sentimentul de a mă simți permanent nepotrivită, mică și într-o stare de teamă maximă, definește, cumva, ceea ce înseamnă o relație abuzivă. Și atunci, semnele cumva pornesc de aici.
Pentru că atunci când, de exemplu, începem într-o relație să avem sentimentul că e nevoie să umblăm pe coji de ouă, pentru că altfel poate să apară o reacție de furie, de reproș sau de pedeapsă…
În momentul în care am nevoia de a mă izola, pentru că fie este sentimentul de rușine, că mi-e foarte rușine de reacția partenerului meu sau mi-e foarte rușine să-mi arăt vulnerabilitatea față de prieteni, și atunci, ușor-ușor, încep să mă retrag.
Încep să renunț la relațiile de familie, de prietenie. În momentul în care stima de sine e aproape de zero pentru că acesta este impactul abuzului, în cele din urmă ajungem să avem o imagine de sine extrem de distorsionată și să avem sentimentul că nu valorăm nimic dacă nu suntem în acea relație.
Cam acestea ar fi primele semne: nevoia de izolare, teama permanentă, nevoia de a schimba cutumele vieții sociale și profesionale pe care le aveam înainte”, a explicat Bogdana Fati, psihoterapeut.
