Dr. Simona Carniciu, medic diabet, nutriție și boli metabolice, a explicat ce defineşte noile tipuri de diabet, în cadrul emisiunii Academia de Sănătate.
„Mai este o categorie de patologie în diabet, care este cel secundar. Care poate să apară în fibroză chistică, secundar unor boli, cum ar fi boli ale pancreasului, de la pancreatită la cancer pancreatic. Mai avem şi patologia care apare după consumul de steroizi, de medicaţie. Şi, pe lângă aceasta, mai este şi diabetul clasic de tip 3. Deşi nu sunt forme bine definite din punct de vedere diagnostic, diabetul de tip 3 a fost asociat cu acea insulino-rezistenţă, care este specifică tipului 2 de diabet, care ca şi consecinţă are boala neurodegenerativă Alzheimer.
Mai avem şi tipul 4 de diabet, cel care este similar tipului 2, dar apare la persoane în vârstă şi nu se asociază, cum este caracteristic tipului 2, cu obezitatea. Caracteristic ar fi că aici sunt implicate limfocitele T, care au legătură cu factorul de îmbătrânire.
Ultima categorie de diabet, foarte recent confirmată în Bangkok, s-a stabilit că este extrem de neglijat. Seamănă cu diabetul de tip 1. Este diabetul care apare prin malnutriţie. Persoanele respective sunt din ţări care au un factor economic foarte redus. Sunt ţări slab dezvoltate sau mediu dezvoltate. Sunt foarte slabi şi cu o grăsime viscerală foarte redusă. Se caută care ar fi cauza, dar să sperăm că acest grup de forţă instaurat o să aducă mai multe date. S-a separat de tipul 1 clasic pentru că foarte multă insulină, cum făceau ei, s-a aflat că era letală în multă cazuri”, a declarat aceasta la Academie de Sănătate.