Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la prezidenţiale, a susţinut miercuri că în cazul în care liderul AUR, George Simion, ar câştiga alegerile, semnalul pe economie va fi „foarte, foarte prost”.

Întrebat ce va face dacă George Simion ar câştiga alegerile, Nicuşor Dan a spus: „Eu nimic special, România nu ştiu ce ar face, adică semnalul pe economie o să fie foarte-foarte prost”.

„L-am văzut deja. L-am văzut după 24 noiembrie, când a câştigat Călin Georgescu primul tur, l-am văzut acum, după ce George Simion a făcut 40%”, a adăugat el.