Vasile Bănescu a explicat simbolistica luminii aduse în noaptea de Înviere de la Sfântul Mormânt, de la Ierusalim. 

„Tradiţia Luminii Sfinte de la Ierusalim e circumscrisă spaţiului ortodox. Deşi la Ierusalim există prezente toate confesiunile. Ea este luată de patriarhul Ierusalimului. Doar el intră în acea încăpere unde a fost mormântul lui Iisus. Se descrie procedura care se petrece înainte şi după. Se sigilează mormântul cu o zi înainte, există pază. Este pusă pe lespedea mormântului un fel de vată care se aprinde în urma rugăciunilor patriarhului de la sine. Asta se spune. 

Evident, ceea ce se spune este preluat în cheia credinţei de cei care vin la Sfântul Mormânt sâmbătă după-amiază. Apropo, sâmbătă după-amiaza se aprinde Sfânta Lumină. E o rugăciune specială spusă de patriarhul Ierusalimului. Este singur acolo, noi nu ştim ce se întâmplă. 

Există patriarhi care au spus ce se întâmplă, au vorbit despre o lumină specială, neobişnuită. El îşi aprinde mănunchiul de 33 de lumânări cu care apoi iese în pridvorul acestei încăperi şi, de la mănunchiul lui de lumânări, se ia lumină şi se împânzeşte interiorul marii Biserici a Sfântului Mormânt cu lumina luată de mii de oameni prezenţi acolo în acel moment. 

În România, cum ştiţi, Patriarhul Daniel a inaugurat o tradiţie deja a aducerii luminii sfinte de la Ierusalim într-o candelă de reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române de la locurile sfinte. De la aeroport e preluată de preoţi trimişi din provincie care o duc la centrele eparhiale din ţară. Candela respectivă ajunge la Catedrală în Bucureşti şi lumina este împărţită în noaptea de Înviere”, a declarat Vasile Bănescu. 

Mesaj pentru cei la care nu ajunge lumina de la Sfântul Mormânt

„Ce ar trebui spus este că cei care nu au acces la această lumină adusă de la Ierusalim şi o aprind într-un cătun din Moldova sau din Maramureş trebuie să ştie că lumina de pe Sfânta Masă a Bisericii este acelaşi lucru. Pentru că, de fapt, lumina despre care vorbeşte Iisus în Evanghelie, în prologul Evangheliei lui Ioan, este simbolul purităţii, este simbolul credinţei incandescente. A te hrăni cu lumină înseamnă a te hrăni cu bine, a face bine. Nu contează de unde provine lumina pe care o aprinzi în noaptea de Înviere în curtea Bisericii. Contează cum sporim noi lumina în viaţa noastră, asta contează cel mai mult. Astfel încât şi alţii să se poată lumina întâlnindu-ne”, a mai declarat Vasile Bănescu.