Italo-brazilianul Thiago Motta, antrenorul lui Juventus Torino, s-a declarat ruşinat de atitudinea echipei sale, care a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei Italiei, după ce a fost învinsă la loviturile de departajare (2-4) de Empoli, scrie Reuters.

”Ruşine. Mi-e ruşine pentru ceea ce am văzut în prima repriză şi sper că jucătorii mei simt la fel”, a spus Motta într-o conferinţă de presă, după joc. ”Atitudinea a fost ruşinoasă. Poate am greşit pentru că nu i-am făcut pe jucători să înţeleagă importanţa acestui joc şi importanţa purtării tricoului lui Juventus. Am făcut o greşeală şi de aceea nu suntem în semifinale”, a mai spus tehnicianul.

Rezultatul a fost egal, 1-1, la finalul timpului regulamentar, pe Allianz Stadium, după ce Youssouf Maleh (24) a deschis scorul pentru oaspeţi, iar francezul Khephren Thuram (66) a egalat pentru ”Bătrâna Doamnă”.

Dusan Vlahovic şi Kenan Yildiz au ratat, în timp ce Randal Kolo Muani şi Manuel Locatelli au transformat pentru torinezi la loviturile de departajare. Liam Henderson, Christian Kouame, Liberato Cacace şi Luca Marinucci au înscris pentru Empoli din punctul de la 11 metri.

”Acum trebuie să începem din nou, să dăm totul la antrenamente, să ne dăm totul unul altuia şi să respectăm locul şi istoria acestui club”, a adăugat Motta.

Empoli, promovată în 2021, a atins semifinalele Cupei Italiei pentru prima oară de la ediţia 2006/2007 a competiţiei şi va înfrunta Bologna în penultimul act prevăzut în aprilie. În Serie A, Empoli este pe locul 18, retrogradabil, la două puncte de Parma, prima echipă din zona sigură, scrie Agerpres.