Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, a vorbit în cadrul interviurilor DCNews, despre securitatea României și relațiile internaționale. Negrescu a subliniat importanța prezenței trupelor americane în România și necesitatea consolidării parteneriatului strategic cu Statele Unite, avertizând totodată asupra riscurilor generate de interferențele străine în procesele electorale.
„România pare să fie menționată destul de des de persoane apropiate de administrația americană sau chiar de oficiali americani, în ciuda faptului că, știți, am avut declarații foarte ferme de sprijin pentru decizia luată în România din partea reprezentanților NATO, reprezentanților Comisiei Europene. Avem rapoarte realizate în sensul acesta de partenerii noștri, mai exact, cum menționez, raportul prezentat de administrația franceză, care dovedesc faptul că, în cazul alegerilor din România, a existat o interferență străină.
În consecință, evident, noi trebuie să vedem ce a făcut Polonia mai bine, pentru că și Polonia are alegeri prezidențiale, știți, și se pare că acolo nu este o problemă ceea ce se întâmplă. Avem acolo un candidat antieuropean și candidatul partidelor pro-europene, iar acel semnal transmis de Secretarul de Stat pentru Apărare confirmă, cu culmea aia, direcția pro-NATO, pro-europeană a Poloniei.
Și aș spera, ca și în privința României, să vină un mesaj similar. E posibil acest lucru, dar, din nou, trebuie o nouă dinamică internațională. Sentimentul meu este că, din păcate, în anumite zone de la București, poate în zona de acțiune externă, nu s-a înțeles că nu mai merge comunicarea prin intermediari, nu mai merge comunicarea reactivă, nu mai merge lipsa participării României la decizii și nu mai merge doar să aștepți ca alții să vină cu soluții și cu propuneri.
De ce este important să avem trupe americane în România?
Eu mi-aș dori ca România să prezinte oficialilor americani o serie de obiective clare, comune. De exemplu, de ce e important să existe trupe americane la noi în țară? Pentru România, dar și pentru America, pentru că e și în interesul Americii. De ce e important să existe scutul de la DVSL-ul și nu trebuie să cedăm mesajele venite dinspre Federația Rusă sau venite dinspre extremiștii din România, prorușii din România, care vor ca acest scut de la DVSL-ul să nu mai existe.
De ce este important să avem o colaborare economică solidă și de ce avem nevoie de investiții americane în România, de ce nu poate la Marea Neagră și e în interesul ambelor părți. Deci, aceste lucruri trebuie să fie clar menționate, cuantificate. Pentru că, da, vorbim de o abordare extrem de economică din partea administrației americane de Donald Trump.
Nu trebuie să ne surprindă, asta a spus Donald Trump și în campania pentru alegerile prezidențiale, însă trebuie să ne adaptăm acestei noi realități și să ne asigurăm că nu există persoane care au interese personale și care vorbesc în numele României.
Ori, în prezent, asta se întâmplă. Avem persoane care se autoproclamă ca fiind trumpiste, care își promovează interesele personale, politice, agenda lor personală, din păcate, agenda personală care nu are legătură cu interesele României. Și acest lucru afectează acest parteneriat strategic și ne pune în această situație în care trebuie să oferim răspunsuri suplimentare.
Și e o situație care este, trebuie să spun, greu de explicat și românilor. Pentru că noi avem o responsabilitate față de români să le explicăm de ce ne aflăm în această situație. De aceea, pe lângă aceste chestiuni de politică externă, președintele interimar al României are responsabilitatea, în opinia mea, să convoace rapid un CSAT. A fost primul care a spus lucrul acesta și să fixeze un termen până la care vor fi prezentate date suplimentare cu privire la decizia Curții Constituționale, adică acele informații pe care le avem în prezent, cu privire la ingerințele străine, la folosirea ilegală a fondurilor în campania electorală, modul în care rețelele sociale au fost folosite, dar și alte tipuri de acțiuni pe care sper să le aibă dovedite autoritățile competente. Și rapid, dacă există astfel de dovezi, să înceapă o investigație a instituțiilor abilitate”, a declarat Victor Negrescu.