Ce poate face România să atragă turişti străini? Traian Bădulescu, purtător de cuvânt ANAT şi consultant în turism, spune că principala problemă a României este legată de promovarea turismului din România.
Iar totul pleacă, spune Bădulescu, de la bugetul pentru promovare, unul infim la momentul actual.
„Situaţia e paradoxală. Avem un an în care ar trebui să fim pe roze, avem un an foarte bun. De la 1 ianuarie am aderat la Schengen terestru, şi asta înseamnă că nu doar noi putem circula mai bine, mai liber, spre Bulgaria, Grecia şi spre vest, dar şi ei pot veni. Şi guvernanţii noştri ar trebui să înţeleagă că turismul e un domeniu economic prioritar. Avem două probleme:
Prima este promovarea, cea mai mare provocare. Avem un buget foarte mic, câteva milioane de euro pe an. România ar avea nevoie de 20-30 de milioane de euro pe an pentru promovare. E o sumă infimă pentru bugetul naţional, dar care ar putea aduce miliarde de euro în plus la buget, de la turiştii străini. În ceea ce priveşte participarea la târgurile internaţionale de promovare, am ratat luna ianuarie. Să sperăm că nu vom rata luna martie, vine târgul de la Berlin, care e cel mai mare din Europa. Ar fi bine să participăm, poate, şi în februarie, când avem târgul de la Tel Aviv. Ei vin la noi, e o piaţă foarte importantă”, a declarat Traian Bădulescu în emisiunea Totul despre Bani.
Nu putem concura cu grecii şi bulgarii la litoral, dar ei vin totuşi în România
Tot Traian Bădulescu a spus care sunt lucrurile pentru care grecii şi bulgarii vin în România. Asta deşi pe sezonul de vară România nu poate concura la nivelul litoralului cu cele două ţări aflate la sud de Dunăre.
„La noi, din păcate, nu s-a profitat de conjunctura intrării în Schengen terestru. Bulgarii au profitat şi anunţă deja creşteri mari. Puteam ţinti ţările din jur, inclusiv Bulgaria şi Grecia. Vin şi ei la noi, mai ales iarna, le plac târgurile de Crăciun, staţiunile montane, Peleş, Bran, Delta Dunării, ceea ce ei nu au. La litoral nu putem concura. Puteam să îi atragem pe maghiari, pe cehi, pe slovaci, dar nu am făcut-o”, a mai declarat Bădulescu.