În cea mai recentă ediție a emisiunii „DC Edu”, Marian Staș, coordonator de programe educaționale, a discutat despre reforma sistemului de învățământ din România, subliniind că sistemul actual are nevoie de schimbări reale și de mecanisme de control externe pentru a depăși mediocritatea și a avansa spre un standard educațional mai înalt. 

Dezastru la testele PISA 

Marian Staș a atras atenția asupra poziției constante a României în ultima treime a clasamentelor PISA, subliniind că lipsa reformelor reale menține sistemul educațional în această situație. În opinia sa, doar mecanismele externe de control și evaluare ar putea aduce schimbarea de care sistemul educațional românesc are atâta nevoie. 

„Încă o dată, gândește-te la următorul lucru: fără excepție, din primul an PISA, România este în ultima treime a tuturor școlilor. Dacă era altfel (dacă existau reforme – n.r.), de ce suntem în continuare, din trei în trei ani, tot la coadă, în ultima treime? (…) Π

n momentul de față, după părerea mea, situația strategică, să zic așa, a sistemului nostru public are nevoie de mecanisme de control și verificare externe și nu interne, pentru că, altfel, n-o să ajungem la liman”, a spus Marian Staș la DC News TV. 

Mediocritatea școlii ca sistem  

Moderatorul emisiunii a ridicat întrebarea esențială a modului în care sistemul educațional românesc poate depăși limitele instituționale pentru a crea un dialog real, bazat pe expertiza celor mai valoroase minți din domeniu. În răspunsul său, Marian Staș a evidențiat munca echipei coordonate de profesorul Mircea Miclea, considerată una dintre cele mai bine articulate analize ale educației românești. Cu toate acestea, Staș subliniază că, în forma actuală, Legea nr. 1/2011 eșuează în a reflecta ideile importante, ceea ce împiedică reforma reală a sistemului. 

„Având în vedere importanța excepțională a educației, cum am putea face ca administrarea sistemului să reușească să depășească limitele astea strict instituționale și să generăm un dialog despre educație în care să angrenăm cele mai importante minți, pe experții adevărați?”, a întrebat moderatorul emisiunii. 

Ipocrizie și cinism

„O altă măsură de ipocrizie și de cinism politic… Am să-ți dau o pildă. Și aici vorbesc de echipa profesorului Mircea Miclea pe mandatul președintelui anterior, care a fost o echipă excepțională și care a creat, în opinia mea, corpul de materiale de analiză și de viziune cel mai bine articulat, care pune diagnosticul – cred că-i singurul nivel de sisteme publice, în afară de Solomon Marcus și de analizele pe care eu le-am pus în spațiul public, care spune realmente faptul că educația este într-un alt Ev și trebuie adusă acolo unde trebuie.  

Din punctul meu de vedere, corpul de materiale și de documente produse de echipa Miclea la Cotroceni e de nota 9 – 9,5 lejer. Cum a evoluat în Legea nr. 1/2011? Textul legislativ e un text de nota 6, pentru că, de fapt, toate temele importante au fost castrate din ceea ce însemnau. (…) 

În esență, legislația, așa cum e acum, nu schimbă paradigma, pentru că niciuna din temele importante, cele patru (valorile școlii ca sistem, arhitectura curriculară, arhitectura de resurse umane, arhitectura instituțională) nu este acolo. Ăsta-i cadrul. Răspuns la întrebarea ta: este esențial ca viitorul șef de stat, oricare ar fi, să continue și să amplifice procesul ieșirii din mediocritate a școlii ca sistem”, a punctat specialistul.