Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat în cadrul unui interviu la DC News TV că județul pe care îl conduce se remarcă prin rapiditatea cu care eliberează autorizațiile de construcție.

24 de ore pentru orice autorizație

„Ați reușit să atrageți foarte multe investiții străine. În România avem două exemple de succes privind administrația: Dâmbovița și Bihorul. Înțelegem că la dvs. în județ autorizațiile se iau foarte rapid dacă toate actele sunt în regulă”, a remarcat Bogdan Chirieac, moderatorul unui interviu la DC News TV.

Ștefan a explicat că, dacă toate documentele necesare sunt în regulă, autorizațiile sunt emise în maximum 24 de ore, fără excepție:

„Vorbim de maxim 24 de ore – o zi. Dacă toate documentele sunt în regulă, de patru ani de când sunt la Consiliul Județean nu a existat un proiect care să fie depus și să aibă autorizație în mai mult de 24 de ore. Nu există”.

Investitorii vizează masiv Dâmbovița

Moderatorul emisiunii, Bogdan Chirieac, a remarcat faptul că numeroși investitori și-au manifestat interesul pentru județul Dâmbovița:

„Așa au venit foarte mulți investitori la dvs. în județ. Vă avertizez pentru că au trecut prin redacția noastră și mulți alți investitori se interesează de județul Dâmbovița”.

Ștefan a confirmat că infrastructura bine dezvoltată și deschiderea față de investitori vor continua să atragă proiecte importante în zonă:

„Da, chiar săptămâna trecută am primit foarte multe invitații de a participa la anumite întâlniri și în afara țării și o să merg după această perioadă mai încărcată pentru a promova tot ce este de făcut în județ, pentru că avem un județ bogat, un județ care pune la dispoziție infrastructură. Așteptăm investitorii pentru că aceste investiții pe care le facem în zona de infrastructură vor atrage mult”.