În cea mai recentă ediție a emisiunii Totul despre bani, economistul Mircea Coșea a vorbit despre promisiunile nerealiste pe care le fac politicienii în campaniile electorale, scoțând în evidență situația economică precară a României. Potrivit acestuia, avem nevoie de o strategie credibilă, nu de promisiuni false.
România nu are nevoie de și mai multe promisiuni
Mircea Coșea a vorbit deschis despre necesitatea unei abordări realiste în politica românească. Într-o perioadă în care promisiunile mari nu se mai potrivesc cu realitatea economică, el subliniază că simpla creștere a PIB-ului nu va rezolva problemele reale ale țării.
„Trecem printr-un moment greu, când nu mai putem să promitem marea cu sarea. N-avem cum să promitem că în patru ani vom fi pe locul 10, când noi n-avem bani nici măcar ca să trecem drumul. Este nevoie de o strategie credibilă!
În alte țări, ce s-a întâmplat în campaniile electorale? Au spus: «Dacă mă alegeți pe mine, eu vă garantez că peste 10 ani sunteți pe locul trei în Europa, cu etape așa: în anul întâi fac asta, în anul al doilea fac asta, în anul trei fac asta și am finanțarea asta, asta și asta».
Acum aud un lucru care mă bucură. Zice domnul prim-ministru în funcție și candidat la președinție: «România va fi pe locul 10 în Europa! O să-i batem pe austrieci…». Haideți să fim serioși! Nimeni nu mai ia în seamă Produsul Intern Brut (PIB). Creșterea PIB-ului este o creștere care este astăzi condamnată.
Dacă nu merge mână în mână cu indicatorul de distribuție, cu dezvoltarea teritorială (…) degeaba te lauzi că i-ai bătut pe austrieci pe cap de locuitor cu PIB-ul, care, de fapt, e umflat și cu inflația, având inflația cea mai mare din Europa”, a spus Mircea Coșea la DC News TV.
Țara noastră evoluează, dar cu viteza unui melc
Specialistul a subliniat că, deși România a făcut progrese semnificative, ritmul dezvoltării este unul lent. Acesta a menționat că apropierea de Europa este vizibilă, însă pentru a grăbi acest proces, economia are nevoie de reforme profunde. Fără aceste reforme, creșterea economică ar putea fi risipită din cauza deficitelor actuale.
„Noi suntem într-o situație paradoxală, și anume: este absolut condamnabil astăzi pentru orice analist să privească România într-o manieră excesiv critică. România are progrese. A progresat enorm din toate punctele de vedere. Nu mă refer la PIB. Viața românească este alta!
Tot ceea ce înseamnă România înseamnă o apropiere foarte rapidă de Europa. N-am ajuns încă acolo, dar vom ajunge. În condițiile astea, nu se mai pune problema numai să facem. Este vorba de cât de repede facem! România, ca primă sarcină, o are pe cea a măririi vitezei dezvoltării. Dezvoltarea există, dar e dezvoltare de melc!
El merge înainte și, așa cum merge el, ajunge. Mult în urma altora și foarte lent, dar ajunge. Deci, viteza… Viteza ce înseamnă? Înseamnă nevoia de reformă. Dacă nu reformăm structura economiei românești, nu putem să vorbim de viteză. Orice creștere economică am avea, ea este pierdută prin deficitele pe care le avem”, a precizat economistul.