Sergiu Stancu, selecţionerul naţionalei României de volei masculin, este invitatul interviurilor DCSport.ro. Suntem într-un moment istoric, după ce naţionala masculină s-a calificat din nou la Campionatul Mondial de volei, pentru prima oară din 1982 încoace. În 2025, când are loc competiţia, se împlinesc 43 de ani de la ultima prezenţă a tricolorilor la CM. 
În acest interviu, aflăm de la Sergiu Stancu cum s-a obţinut calificarea la Campionatul Mondial, ce părere are selecţionerul despre grupa în care a picat România (cu Polonia, Olanda şi Qatar), dar şi care este obiectivul naţionalei la acest turneu final. 

În plus, pentru că Sergiu Stancu este şi antrenorul celor de la CS Arcada Galaţi, vicecampioana României, discutăm şi despre nivelul campionatului intern, despre prezenţa jucătorilor străini vs cea a jucătorilor români pe parchet, dar şi despre stilul său de antrenorat. 

Nu rataţi la finalul interviului un mesaj pentru părinţii care îşi duc copiii la sport, dar şi pentru suporterii naţionalei, în vederea primului campionat mondial de volei masculin pentru România din 1982 încoace. 

Interviul va fi transmis vineri, 4 octombrie, de la ora 11:00, pe DCSport.ro şi DCNews, dar şi pe DC NEWS TV. Emisiunea se transmite atât pe paginile de Youtube ale acestor site-uri, cât şi pe Facebook. 

Rămâneţi alături de noi!