Toate emisiunile
Daniel Oprican, invitat la “România are nevoie de tine, implică-te”
Discutăm despre implicarea socială și politică a românilor din Italia, cu un accent special pe nevoile lor, dar și provocările pe care aceștia le întâmpină, analizând totodată cifrele din studiul sociologic realizat de institutul Argument.
În cadrul emisiunii, explorăm rolul asociațiilor românești din Italia în sprijinirea diasporei și modul în care acestea pot contribui la un viitor mai bun, atât pentru cei din Italia, cât și pentru cei care visează la o reîntoarcere în țară, dar discutăm și despre provocările pe care le întâmpină românii în procesul de integrare politică la nivel local.
Daniel Oprican povestește despre inițiativa asociației pe care o conduce de a solicita un consulat la Padova, o acțiune care demonstrează dorința lor de a participa activ la rezolvarea problemelor comunității.
Întrebări esențiale: Ce îi oprește pe mulți dintre ei să se implice în deciziile care le influențează direct viața de zi cu zi? Cum putem încuraja participarea la vot și de ce este importantă această implicare?
Nu rata această ediție în care descoperim cum românii din diaspora pot fi o forță activă și influentă, atât în Italia, cât și în România!
Emisiunea e difuzată StiriDiaspora.ro, DCNews, DCNews TV, precum și pe paginile de Facebook și Youtube ale redacțiilor.