În cadrul emisiunii „Părinți Prezenți”, Oana Zapca, un coach cu o vastă experiență de 18 ani în parenting și mamă a doi copii, a discutat despre dezvoltarea independenței la copiii mici. De asemenea, a subliniat că, uneori, părinții pot împiedica neintenționat copiii să-și dezvolte capacitatea de a gândi pe cont propriu.
De unde începe autonomia unui copil?
Autonomia și încrederea în sine încep să se formeze la copii încă de la o vârstă foarte mică. Este important ca părinții să susțină această dezvoltare naturală, oferindu-le libertatea de a explora și de a-și manifesta independența. Cadrul de încredere creat de părinți joacă un rol esențial în acest proces.
„Conform stadiilor dezvoltării, începe devreme, chiar la 18 luni sau în perioada între doi și trei ani. Deci, acolo începe încrederea în sine și autonomia. Bineînțeles că și mai târziu este posibil, dar începuturile se pun devreme.
În primul rând, prin cadrul pe care părintele îl creează – cadrul de încredere și libertatea de a explora. Copiii au în mod natural independență și dorința de a explora și autonomie. Noi, ca părinți, nu trebuie să le oprim stadiul lor normal de dezvoltare”, a spus Oana Zapca la DC News TV.
Părinții au nevoie și ei de susținere
Nevoia de susținere și de dezvoltare personală rămâne la fel de puternică și în viața de adult, precum în copilărie. Mulți ajung să se simtă prizonieri într-o relație sau la locul de muncă, unde nu se mai regăsesc.
În același timp, ei doresc să aibă copii autonomi și încrezători, dar pot ajunge să se saboteze prin dorința de a controla fiecare aspect al dezvoltării acestora.
„Și noi, adulții, avem nevoie de susținere în continuare. Nu cred că ne oprim vreodată din creștere, din învățare. Ne căutăm în continuare independența, autonomia… Mulți oameni se consideră sclavi, fie într-o relație, fie într-un serviciu, adică nu se regăsesc în multe lucruri.
Normal că și copilul trebuie susținut, dar e important ca și părintele să se uite cu ce intenție vine în rolul acesta. De ce vrea autonomie și independență pentru copilul lui? Ce vrea să-i ofere, de fapt? Cu toții vrem copii încrezători, care să facă singuri anumite chestii. Pe de altă parte, căutăm să facem asta prin control: «Ce ai făcut azi?»; «Cum ai făcut?». Ne autosabotăm de multe ori, contrar a ceea ce ne dorim”, a punctat Oana.
„Eu cred că cea mai mare problemă e, de fapt, cum să nu stăm în calea dezvoltării corecte a copilului. Ce să nu facem, mai degrabă decât ce să facem. Acolo trebuie să lucrăm prima dată. Și, înainte de a pune ceva în loc, poți să pui tăcere, încredere, un zâmbet… Important e să scoți ceea ce face rău”, a continuat aceasta.
Părinți precauți și vremuri periculoase
Adulții nu pot crește un copil autonom, independent și încrezător dacă transmit constant anxietate, îndoieli și nesiguranță.
„Nu are cum să iasă ceva autonom, independent și cu încredere în sine dacă ceea ce punem constant acolo e anxietate, sunt dubii, sunt întrebări. Și, atunci, acolo avem de lucrat”, a spus Oana Zapca.
Întrebată cum este afectat copilul de protecția exagerată a părintelui, ea a răspuns:
„Îi putem crea contexte în care el să vadă că poate lua decizii, că e competent, că are control asupra vieții lui. (…) Cum ar fi să acceptăm că lumea în care trăim noi, copiii noștri, e lumea în care s-au născut, e lumea în care și noi, ca femei, căutăm să ne dezvoltăm profesional? Copiii au crescut înainte cu mamele pe câmp, cu mame care îngrijeau șapte copii în paralel. Eu cred sincer că acum mamele sunt mult mai disponibile și mai alături de copiii lor decât erau acum 50 de ani”.