În cadrul emisiunii „Academia de Sănătate” de la DC News, Dr. Anca Coliță și Dr. Alina Tănase de la Institutul Clinic Fundeni au discutat despre cele mai recente noutăți în hematologie, inclusiv terapia cu celule CAR-T, dar și despre alte subiecte sensibile, cum ar fi cancerul hematologic și studiile clinice pentru pacienții cu boala Lupus.
Terapia cu celule CAR-T (Chimeric Antigen Receptor T-cell therapy) reprezintă un tratament revoluționar pentru anumite tipuri de cancer, în special leucemii și limfoame.
Terapia cu celule CAR-T vs. terapiile oncologice clasice
În ultimii ani, terapiile oncologice au evoluat semnificativ, iar una dintre cele mai inovatoare abordări este terapia cu celule CAR-T. Acest tratament a apărut ca o alternativă revoluționară la terapiile oncologice clasice, aducând noi speranțe pacienților cu anumite tipuri de cancer.
Deși ideile inițiale privind această terapie au început să prindă contur încă din 1995, astăzi, terapiile cu celule CAR-T sunt utilizate pe scară largă, mai ales în cancerele hematologice, și continuă să fie dezvoltate pentru a trata și alte afecțiuni grave, cum ar fi bolile autoimune.
În România, acest tratament este deja folosit, cu rezultate promițătoare, în cazurile de leucemie acută limfoblastică la copii și tineri.
„Primele idei legate de apariția acestor noi modele de tratament datează încă din 1995, când un cercetător din Israel a conceput acest model al limfocitelor T modificate pentru a putea exprima un antigen chimeric. Lucrurile au evoluat, iar acum suntem deja în situația în care piața medicală este plină de numeroase tipuri foarte eficiente de CAR-uri, care sunt utilizate în tot mai multe afecțiuni.
Poate cel mai ușor a fost implementarea acestor terapii în cancerele hematologice, pentru că aici utilizarea este cumva mai simplă – ele pot fi administrate pe cale sangvină și, tot în fluxul sangvin, se întâlnesc cu celulele țintă. Dar sunt foarte multe tipuri de CAR-uri în dezvoltare și pentru afecțiuni oncologice și, de asemenea, au început să fie folosite și în alte tipuri de afecțiuni, precum bolile imune. Sunt deja rezultate foarte bune în boli precum Lupus Eritematos Sistemic (LES).
În țara noastră, deocamdată, utilizăm un singur produs care este rambursat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar cel puțin în patologia pediatrică, noi îl folosim doar în cazurile de leucemie acută limfoblastică (LAL) la copil, indicația fiind extinsă până la vârsta de adult tânăr, 25 de ani”, a explicat Dr. Anca Coliță la DC News.
O nouă speranță pentru cei care nu mai răspund la metodele tradiționale
În ultimele decenii, medicina a făcut pași mari în dezvoltarea unor noi tratamente pentru boli grave precum leucemia acută limfoblastică (LAL). Una dintre aceste inovații este terapia cu celule CAR-T, a cărei utilizare este încă intens cercetată de comunitatea științifică.
Terapia cu celule CAR-T ar putea schimba cu totul felul în care tratăm cancerul și bolile de sânge. E o șansă reală pentru pacienții care nu mai răspund la tratamentele obișnuite, cum ar fi chimioterapia.
„Lumea științifică încearcă să găsească momentul optim pentru utilizarea acestui medicament, să-i spunem așa, în managementul complex al unui pacient cu LAL, în special al unui pacient cu forme fie căzute, fie refractare de leucemie acută limfoblastică.
Lucrurile sunt într-o dezvoltare extraordinară și sunt convinsă că viitorul oncologiei, cel puțin, și al hematologiei, în mod sigur, va fi extrem de legat de utilizarea acestor terapii, care sunt extrem de eficiente la pacienți la care metodele clasice de tratament, precum chimioterapia, nu mai funcționează”, a explicat specialistul.