În emisiunea „DC Edu” de la DC News TV, realizatorul prof. univ. dr. Sorin Ivan și invitatul său, prof. univ. dr. Dumitru Borțun, au discutat despre corectitudinea politică și impactul acesteia asupra societății contemporane. De asemenea, au abordat problema fake news și cum aceste informații false contribuie la dezinformare și intoxicare.
Corectitudinea politică și corectitudinea socială
Prof. univ. dr. Dumitru Borțun a clarificat semnificația „corectitudinii politice”, subliniind că aceasta înseamnă, în esență, corectitudine socială: „Corectitudinea politică înseamnă, de fapt, corectitudine socială. Noi am tradus greșit acest termen. Este ideea să-ți respect propria ta identitate, propriile tale convingeri, să pot să mi le spun pe ale mele fără să te jignesc pe tine, fără să râd de ale tale.”
Borțun a exemplificat extremismul legat de corectitudinea politică, argumentând că multe dintre ideile nobile ale unui curent ajung să fie uitate din cauza unor indivizi care se infiltrează și acaparează mișcarea: „Extrema este de genul acesta: Albă ca Zăpada nu mai trebuie să existe pentru că este albă. Ce mai spune fata de culoare dacă vede că aia frumoasă este albă? Să scoată și Pisicile Aristocrate pentru că este vorba de elitism. Mai este exemplul Colibei Unchiului Tom care a schimbat conceptul de relație interetnică la americani și a sensibilizat lumea pentru desființarea sclavagismului.”
Fake news și impactul asupra societății
Prof. univ. dr. Sorin Ivan a adus în discuție subiectul fake news și cum contribuie acestea la dezinformare și intoxicare: „Nu vreau să trecem și de fake news, fiindcă aceste elemente contribuie la dezinformare, la intoxicare.”
„Fake news este de fapt o prelungire contemporană a zvonului. Nu se traduce «știre falsă», pentru că o știre nu poate fi falsă. Valoarea de știre presupune că este adevărată, actuală, relevantă. Deci prima condiție a știrii este să fie reală, haideți să respectăm niște definiții. Astfel fake news se traduce în «minciună» sau «făcătură»”, a conchis Dumitru Borțun.