Analistul de politică internă Bogdan Chirieac a remarcat discursurile partidelor chemate la consultări de către premierul Marcel Ciolacu pe tema stabilirii calendarului pentru alegerile prezidențiale.
USR trece de la neomarxism la populism într-un weekend
„Fermecătoarea Elena Lasconi îi ia pe USR, «ai miei», de la neomarxism și îi duce la populism. Nu poți să spui că nu are importanță data alegerilor prezidențiale. Această dată nu poate fi trecută pe listă sub scumpiri, inflație și așa mai departe. Oamenii sunt preocupați de inflație, nu de prezidențiale? Păi viitorul României ține de prezidențiale. Dar, mă rog, depinde, e un alt tip de discurs”, a transmis Bogdan Chirieac într-o intervenție la Antena 3 CNN de luni dimineață.
PNL strigă „Ciuma Roșie” după ce s-a afișat cu PSD pe aceleași panouri electorale
„În partea cealaltă, apreciez că PNL-ul, prin Alexandru Muraru, vine să ne spună să intrăm cu alegerile în regim constituțional. Dar comasarea alegerilor din 9 iunie o fi fost oare constituțională?
Din nou se vede că, dacă în momente dificile pentru țară iei deciziile pe sub masă sau la masa verde cum a fost cu aberanta comasare, la un moment dat aceste lucruri se răzbună. Deci poți face jocuri politice, că se fac și în Statele Unite, dar să nu afecteze structura statului român. După ce s-au pus pe listă comună PSD-PNL, acum PSD este din nou «Ciuma Roșie».
Cum să cataloghez un partid politic ca lista sa de la europarlamentare să fie condusă de o «Ciumă Roșie», de Mihai Tudose? Înseamnă că poporul român a fost mințit? Eu credeam că s-au vindecat”, a adăugat analistul.