Actorul Vlad Gherman și-a spus opinia în legătură cu incidentul manelelor de la concertul trupei Coldplay de pe Arena Națională.
Gusturile nu se discută
„Din fericire am fost în a doua zi, nu am prins bilete la al doilea concert. Mă bucur că a fost așa. Auzisem de incident. În a doua zi nu s-a huiduit sau au fost cazuri izolate. Într-adevăr, s-a creat un circ destul de mare, dar din punctul meu de vedere Babasha este un artist care, în ciuda a ceea ce s-a întâmplat, a reușit să urce pe scenă și a doua zi și să facă show.
Mi s-a părut senzațional cum a putut să-l ridice Chris Martin, cu toții ne întrebam dacă o să urce și a doua zi pe scenă. Până la urmă gusturile nu se discută. Pot să înțeleg și atitudinea oamenilor care au huiduit, pot să înțeleg că există oameni care au venit să vadă Coldplay și nu au știut nimic de acel moment”, a transmis Gherman la DC News TV și Spectacola.
Un moment senzațional
„Nu cred că este o greșeală nici din partea organizatorilor sau celor care s-au ocupat să-l aleagă pe Babasha. Mi s-a părut din contră un moment senzațional. Eu recunosc că ascult și manele la petreceri. Cu asta s-a stins și nunta noastră.
Iar el este un artist foarte bun. Recunosc că nu auzisem de el, jur că nu auzisem de el, nici nu stau să mă uit în trending cine este, dar mie mi s-a părut că e un cântăreț care a reușit să ducă o piesă destul de grea live. Tot respectul pentru el și pentru tot momentul pe care l-a făcut. Bravo și pentru Chris Martin pentru cum a reușit să gestioneze situația în a doua seară”, a conchis actorul Vlad Gherman.