Adoptarea unui animal de companie este o decizie majoră care necesită o evaluare serioasă a responsabilităților și angajamentelor pe termen lung. Hilde Tudora, șef birou Protecția Animalelor, împărtășește perspective valoroase despre ce înseamnă să ai un animal de companie, la emisiunea DC Anima de pe DC News TV.
Evaluarea capacității de îngrijire a animalelor
“Cel mai important, înainte de orice, este să ne punem întrebarea asta de 1.000.000 de ori, suntem în stare să avem un animal? Și să stăm de vorbă cu oamenii în jur.” a transmis Hilde Tudora, șef birou Protecția Animalelor.
“S-ar putea răspunsul să fie NU și să fie OK.” a adăugat Tudor-Tim Ionescu.
“Exact, e complet normal să nu avem câine. Decât să ne luăm un câine, să ajungem să ne batem joc de el, mai bine nu ne mai luăm. Deci nu e obligatoriu. Nu trebuie să avem cu toții câini. Asta e cel mai important, să ne punem această întrebare sincer și să vorbim cu cei din jurul nostru, cu un dresor, cu un prieten care are câine, cu un prieten care a avut câine. Pentru că un animal, și nu numai câine, vine la pachet cu foarte multe lucruri.” a răspuns invitata.
Realitățile îngrijirii zilnice
Când este mic, un pui de cățel își face nevoile peste tot. Trebuie să fim conștienți de asta, că are nevoie de educație, are nevoie de timp, are nevoie de îngrijire, inclusiv din punct de vedere financiar trebuie să ne punem întrebări. Nu e nicio rușine, am bani să întrețin un câine?” a explicat Hilde Tudora.
“Îți iei o responsabilitate pentru următorii 10 poate 15-20 de ani.” a subliniat gazda emisiunii.
“Și cu cât trece timpul, atât câinele îmbătrânește și la fel ca omul are și el probleme de sănătate. Eu cu Alfi într-un timp scurt, în august, a avut prima problemă de sănătate. A fost diagnosticat cu hernie de disc iar acum, recent l-am operat. A avut o tumoră pe splină, i-am scos plina. Din fericire, nu e cancer, dar deja face 8 ani. Vreau să spun cu cât îmbătrânește, cu atât apar problemele și acum trebuie să mergem la control cardiologic din patru în patru luni, trebuie să mergem la ecografie în fiecare lună ș.a.m.d. Adică trebuie să ne gândim foarte bine înainte, suntem pregătiți să ne asumăm acest lucru, avem timpul necesar, avem banii necesari?” a conchis șefa biroului Protecția Animalelor.