Într-o discuție cu jurnalistul Florin Răvdan, Titi Aur a oferit o perspectivă detaliată asupra condițiilor meteo dificile cu care ne confruntăm în această perioadă de iarnă. În interviul exclusiv pentru DC News, specialistul a subliniat riscurile legate de aderența redusă pe șosele, evidențiind pericolele de polei și gheață neagră, în special pe poduri. Cu toate că pământul încă nu a atins temperatura critică pentru fenomenul de gheață neagră, Titi Aur avertizează asupra unui pericol sporit, cu accent pe secțiunile de drumuri neacoperite cu soluție antiderapantă.

“Cum, ne comportăm în perioada asta? E gheață, e polei, ce trebuie să facem?” a întrebat Florin Răvdan.

“Păi, în primul rând venim după o perioadă caldă, chiar foarte caldă, adică pot să spun că am luat iarna de la capăt. Au fost așa câteva evenimente sau un pic câteva ninsori, dar slabe, mai la sfârșit de toamnă, dar acum a venit iarna. Iarnă care înseamnă în primul rând aderență mai mică, înseamnă aderență mai mică și dacă este asfalt uscat, dar mai ales cum e acum aproape în toată țara sau cel puțin în partea de est, inclusiv în București. Vorbim de umiditate, umiditate care este cum e mai rău, în sensul că plouă la minus câteva grade, mai și ninge, când se duce la fulguială, când e cu apă, când se transformă apa în gheață, polei.” a explicat Titi Aur.

“Astăzi, cel puțin, cum a spus, încă nu avem acel fenomen de gheață neagră, pentru că pământul este cald, energia termică a pământului este mare, în sensul că vine frigul, afară avem -3°, -4°, poate chiar -10° și jos încă nu îngheață. Și aici nu vorbim de porțiunile de drum unde s-a dat cu soluție, pentru că sunt multe drumuri, drumurile principale, drumurile naționale, autostrăzile. Au fost sau în fine, s-a dat cu soluție și acolo e clar sau sigur, până la -15° la -20° nu îngheață, dar chiar și unde nu s-a dat cu soluție, încă nu îngheață. Dar atenție foarte mare în această perioadă. Pericolul cel mai mare este pe poduri, unde pe pod se răcește, să zic terasamentu, podul cu totul fiind mult mai subțire decât pământul, se răcește mult mai repede și asta înseamnă că la minus câteva grade -1°, -2° găsim poleiul, gheața neagră, poleiul pe pod.” a adăugat acesta.